I ciuri spampinati
ca dormunu ccà 'n costu
su' comu ammammurati
ndô mammuru dô postu:
e ju ca sugnu aria
e ju ca sugnu ventu
cu sta facciazza laria
passìu, e n'haju abbentu.
Intra stu beddu campu
ca u vivu u chiama santu
ju l'ummira nun stampu,
e n' jettu uci ô cantu:
i sensi l'haju muti
ca almenu su' vint'anni
ma l'arma nun m’a stuti,
Signuri dê malanni!
Signuri dê malanni
malanni chisti sunu
e u munnu ca cundanni
cundanna chiù nissunu;
sti jorna sunu santi
ormai ccà dintra sulu:
chê maschiri e chê scanti
ni pigghianu pô culu.
Stanotti fazzu luna,
c'a notti è scunsacrata:
di mia nuddu s'adduna
e a tavula cunzata
scunzata pi mia arresta:
pê morti chiddi veri
cchiù nun si fa la festa,
e jemu sempri arreri.
Signuri dê malanni
ccà nui muremu ancora
su nichi, menzi e ranni
ni chiurunu ccà fora:
inchìtini di ciatu,
rapiti i purticeddi,
vasativi u passatu
chê cari murticeddi.
Ci su' paroli
ca si ni stannu ancora 'mmucciati,
e jocanu comu i carusi
supra gli scogghi, di sira
ndâ 'stati.
Ci sunu mari
e muntagni ca nun canuscemu:
taliannuci muti e luntani
ni chiamanu sempri e niautri
n' sintemu.
Ci sunu storî
ca mancu u celu sapi cuntari:
n'aspettanu chê manu isati
comu cumpagni 'i na vota,
chiazzari.
Na vita intera
forsi nun basta: ccà accantu a tia
è sempri na strata addumata
ca m'arricria, e lu passu
cimìa.
Sti manu friddi su' sempri i me manu
e nun pruvari a chiamarmi cristianu:
lassami 'nveci gnuttennu sciroccu,
nun sacciu viviri, ma campu a scroccu,
picchì i probblemi su' comu la pesti
e su n' li scanzi, tranquillu nun resti.
Dammi n' travagghiu ca lentu m'ammazza
dammi l'amici, ma senza i so lazza
ddi quattru soddi pi fari a vacanza
e pi vunciarimi l'ego e la panza;
tutti li sciarri, i dulura e i passiuni
li lassu a viautri e mi moru minchiuni:
tuttu u me tempu è sirenu e pulitu
trasu a sta festa, ma senza l'invitu.
Era estati, e la cicala
ca dâ fami si scantava
cô picuni e cu la pala
pigghiau versu e travagghiava.
E la sira, 'mmenzu ô pratu
s'incappau cu la furmica
ca cu n frac allicchittatu
'ntrallazzava cu n'amica.
Era propriu l'annu arreri
ca ci dissi: «Canta, canta
ma cô 'nvernu arresti a peri!
Cu travagghia nun si scanta».
«Ou biddazza, ma st'annata
tu travagghiu nun ni voi?»
A furmica cchiù arraggiata:
«Ou, ma fatti i cazzi toi».
Quannu ti fermi davanti u purtuni
sutta na notti cchiù scura dô 'nfernu
nun ciâ finiri 'i circari i raggiuni
ca ti purtarru a passari lu 'nvernu:
mentri lu ventu ti spingi luntanu
pigghia u curaggiu cu tutti li dita,
stringilu forti ddà dintra i tô manu
e tuppuliannu poi spia su c'è Vita.
Su t'arrispunni 'i filinia na vuci
comu carizza 'i viulinu orientali
rapi la porta, riaddumaci a luci:
a Virità ca truvasti n' fa mali.
Cercala sempri ndâ lurdi trazzeri:
sulu ndô funnu ci su' i cosi veri.
Cu la testa a pinnuluni
sempri vascia, caminannu
si ni vanu pô stratuni
senza nuddu cchiù taliannu:
sunu deci, centu, milli
ca nun isanu mai l'occhi,
comu n' campu di birilli
vanu fermi ndê rinocchi.
E sta mànnara scattiata
scatta fotu dô cannuni:
sulu u tempu i na taliata
e ritorna a pinnuluni.
Comu ficiru l'antichi
fa la nova e sperta genti
e taliannusi i viddichi
teni u munnu, e nenti senti.
Forsi picchì n'hanu misu ndô cori
tuttu u risinu ca veni dô mari,
ma c'è cchiù sali ca suli i spardari,
e nun s'accàbba, infinu ca mori.
Semu crisciuti a pani e occhiu vivu,
ca a malanova s'ammuccia ô cantuni;
ê furisteri rapemu u purtuni
ma cu lu sangu ni scippamu u sivu.
Putiti isari n' miliuni di ponti,
nenti ci sarba dâ nostra sbintura,
mancu cu nesci pi mari e pi monti
poi c'arrinesci, e nun c'è la cura:
l'isula sciuscia sciroccu i luntanu
e ni fa u cori mallittu e isulanu.